Educaţia în domeniul Intelligence-ului de afaceri în universităţile din România


Autori:
Dr. Cristian OBREJA

Cadru didactic asociat la Facultatea de Economie si Administrarea Afacerilor
Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” din Iasi

Dr. Gabriel CUCUTEANU
Secretar stiinţific al Scolii Doctorale de Economie si Administrarea Afacerilor
Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” din Iasi

* Acest articol a fost prezentat in cadrul editiei a 7-a a Conferintei Anuale Internationale,
Globalization and Higher Education in Economics and Business Administration (GEBA 2013)

 

Rezumat

În prezent, există numeroase discuţii cu privirea la necesitatea implicării învăţământului superior în formarea unor viitori manageri şi specialişti bine pregătiţi în domeniul Inteligenţei Economice.

Deşi literatura de specialitate privind intelligence education există în special sub formă de articole de ziar şi studii de caz, o mare parte a literaturii actuale privind intelligence education se încadrează în categoria informal literature. Din acest motiv este nevoie de un efort susţinut pentru a crea o punte permanentă de legătură între universitari, manageri şi experţi în informaţii de afaceri, care să faciliteze o mai bună înţelegere şi o strânsă colaborare între aceştia.

Necesitatea introducerii în programele de studiu universitare a unor discipline din aria Intelligence-ului concurenţial şi a formării unor specialişti în domeniul Inteligenţei Economice, reiese atât din tendinţele de dezvoltare ale domeniului din alte ţări, cât şi din evoluţiile recente din România.

Lucrarea de faţă prezintă o parte din rezultatele cercetării realizată de autori în rândul managerilor români, în perioada iulie-decembrie 2013, ce a avut ca scop investigarea percepţiilor acestora cu privire la valoarea atribuită Inteligenţei în afaceri şi identificarea relaţiilor dintre aceste percepţii şi diferite caracteristici ale organizaţiei, respectiv ale managerilor.

Studiul evidenţiază că, sub presiunea concurenţei, mare parte dintre managerii români au ajuns să conştientizeze importanţa intelligence-ului concurenţial. Cu toate acestea, activităţile de intelligence practicate de către firmele româneşti sunt limitate, pe lângă alţi factori, în special de precaritatea competenţelor.

Pentru a face faţă acţiunilor de intelligence concurenţial ale firmelor adverse şi pentru a deprinde noţiunile şi competenţele de bază referitoare la astfel de activităţi, se impune introducerea în curricula universitară a unor cursuri şi noţiuni specializate despre domeniul informaţiilor de afaceri, pentru a crea o cultură de intelligence concurenţial în rândul managerilor din companiile româneşti.

Cuvinte cheie: Economic Intelligence, Intelligence education, Intelligence Literature, Business Intelligence

 

Introducere

Existenţa umană este de neconceput fără informaţii, informaţia având din cele din cele mai vechi timpuri o valoare economică. În evoluţia umană, factorul economic, atât în sistem statal, cât şi în cel privat, devine din ce în ce mai important. În era informațională, deținerea controlului informațiilor și a tehnologiilor informațiilor, devine vitală. Atât națiunile cât și companiile devin tot mai dependente de informație pentru a-și putea desfășura activitățile esențiale, de la operațiuni militare până la activități economice. Astfel a luat naștere și conceptul de razboi al informațiilor (INFOWAR) – o nouă formă de război îndreptată spre atacarea (ofensiv) sau apărarea (defensive) unei astfel de infrastructuri. [1]

În secolul 21 lumea s-a schimbat, iar globalizarea modifică raportul dintre companii şi naţiuni. Există o concurenţă mai mult sau mai puţin corectă între ţări, dezvoltarea lor semnificativă bazându-se pe materiile prime şi exportul produselor fabricate. Concurenţa actuală este fără precedent şi influenţează decisiv interacţiunile dintre companiile din respectivele ţări. Acestea trebuie să-şi demonstreze capacitatea de a anticipa şi de a reacționa. Metodele folosite în această luptă nu sunt întotdeauna corecte sau juridice. Aceasta nu înseamnă doar de a fi mai bun decât concurenţii, dar şi de a-i inlocui, de a-i deruta, sau cumpara pur şi simplu.

Misiunea Intelligence Community este aceea de a oferi mediului de afaceri, cât și guvernelor instrumentele de care au nevoie pentru a supraviețui, precum și un “mediu de operare comun”, atât la nivel conceptual cât și practic. [2] Din acest motiv este importantă formarea unei culturi şi educaţii în domeniul Economic Intelligence în rândul viitorilor manageri din România.

Noţiunea de inteligenţă este una extrem de vastă. Tratarea sa din punct de vedere istoric este însă un demers dificil, datorită direcţiilor atât de ample pe care aceasta le-a urmat. Totuşi, originile sale se regăsesc în practica militară. Intelligence-ul în domeniul militar este la fel de vechi ca şi războiul însuşi. O referinţă importantă în acest sens este Arta Războiului a lui Sun Tzu, o carte scrisă acum 2500 de ani. Lucrarea conţine un set de eseuri ce servesc drept fundament explicativ pentru marea majoritate a evoluţiilor din domeniul secretelor militare [3], dar şi ca bază a înţelegerii fundamentelor strategice ale marketingului modern.

Un al doilea flux, foarte important, al activităţii de culegere a informaţiilor are în vedere securitatea naţională privită din perspectiva unor abordări strâns legate de politica fiecărui stat, în special după cel de-al doilea Război Mondial. [4]

Părăsind sfera istorică şi îndreptându-ne către era capitalismului global, regăsim un al treilea flux, cel care are în vedere sfera afacerilor, a marilor companii, ce sunt plasate acum în centrul atenţiei, întrucât orientarea sistematică faţă de latura business intelligence-ului este un fenomen de factură recentă [5]. În acest context al globalizării importanţa intelligence-ului este unanim recunoscută, iar motivul este simplu. Cine deţine informaţia are puterea deciziei.

Ca şi profesie, intelligence-ul există de milenii. Cu toate acestea, disciplinele din sfera intelligence-ului de afaceri, au apărut relativ recent ca ştiinţe de sine stătătoare, de doar câteva decenii. Această explicaţie ar putea fi pusă pe seama caracterul ezoteric dar şi al complexităţii domeniului. În prezent, în acest domeniu, în majoritatea ţărilor, se constată o tendinţă bidirecţională dinspre şi înspre serviciile de intelligence, care are drept rezultat crearea unui flux de cunoaştere, o teoretizare, cultivare şi operaţionalizare a metodelor şi tehnicilor care să vină în sprijinul tuturor celor interesaţi (agenţii şi instituţii ale statului, companii, organizaţii, cetăţeni). Totodată începe să se contureze şi un aparat metodologic critic necesar studiului empiric, dar şi teoretic, al intelligence-ului concurenţial.

Dacă în ultimii 20 de ani, în România, procesul de colectare a informaţiilor şi, în general, desfăşurarea unor activităţi organizate de intelligence de către firmele româneşti au fost limitate, de cele mai multe ori, de precaritatea resurselor – competenţe, timp sau bani [6], treptat, intelligence-ul concurenţial îşi face loc atât în mediul de afaceri cât şi între disciplinele din diverse centre universitare.

Într-un editorial din RRSI [7] este evidenţiată lipsa unei autonomii a domeniului, o abordare specifică intelligence-ului, care să-i construiască o identitate conceptuală. Este evidenţiat faptul că un astfel de proces ar trebui să fie deopotrivă cuprinzător – în sensul includerii tuturor subiectelor conexe intelligence-ului, şi selectiv – pentru a nu aborda teme din afara domeniului, fără a fi neaparat necesară dezvoltarea unei ştiinţe a intelligence-ului, tocmai pentru că este deja abordat, ca fenomen şi ca metodologie, de alte ştiinţe.

Pentru cei interesaţi ar fi utilă mai mult împrumutarea unor tehnici şi principii din alte ştiinţe care să permită studierea intelligence-ului prin metode ştiinţifice, iar rezultatele să fie valorificate în cadrul unor cursuri universitare dedicate intelligence-ului concurenţial. O astfel de abordare ar putea contribui, într-un cadru mai larg, la consolidarea Intelligence Education în România.


Evoluții ale intelligence education

„Education is the cheapest defense of a nation.“

– Edmund Burke, 18th-century British philosopher

 

Sherman Kent sublinia, încă din anul 1955, necesitatea existenței unei literaturi specifice domeniului. Conform acestuia, Intelligence-ul a dezvoltat o metodologie recunoscută şi un vocabular, un corp de teorie propriu, şi are elaborate și rafinate tehnici. Ceea ce îi lipsește este o literatură, aspect care este o chestiune de cea mai mare importanță. Atâta timp cât această disciplină nu dispune de o literatură, există riscul ca metoda, vocabularul, doctrina și chiar teoria ei fundamentală să nu ajungă la maturitate deplină. [8]

Deşi literatura de specialitate privind Intelligence Education există în special sub formă de articole de ziar şi studii de caz, o mare parte a literaturii actuale privind Intelligence Education se încadrează în categoria Informal Literature. În cartea „Strategic Intelligence for American World Policy“, descrisă ca fiind probabil cea mai influentă carte pe analiza informațiilor scrisă vreodată în SUA, Sherman Kent afirma că: “securitatea” şi progresul cunoaşterii sunt în conflict fundamental. [9]

Willmoore Kendall, unul din criticii lui Kent, susţinea că Intelligence-ul are rolul de a ajuta liderii responsabili politic de atingerea obiectivelor lor de politică externă, nu numai prin aprofundarea a “ceea ce se întâmplă în străinătate”, dar, de asemenea, prin luarea în considerare a “scenei interne”, care generează politici pentru care, Intelligence-ul trebuie să aibă în vedere alternative. Tot Kendall remarcă diferenţe între cercetările realizate de guvern şi cercetările academice, cele din urmă având prea puţină aplicabilitate. [10]

În lucrarea lui Spracher C. William din 2011 este citat Robert Gates (Gates, R. M. (1986, Summer). CIA and the university. Studies in Intelligence) care afirma: Conservarea libertăţii naţiunii este o condiţie esenţială pentru păstrarea libertăţii academice, iar în apărarea naţiunii şi a libertăţii, guvernul federal trebuie să recurgă la cele mai strălucite minţi din ţară, inclusiv a celor din comunitatea academică.

În capitolul întâi al disertației sale, intitulat An Introduction to National Security Intelligence Professional Education: a Competency-based Approach, William C. Spracher face o analiză a evoluției Intelligence Education din SUA, evidențiind schimbările de perspectivă survenite după evenimentele din 11 septembrie 2001.

Începând cu sfârşitul anilor 1970, ca urmare a creşterii sensibilizării opiniei publice cu privire la intelligence issues, instituţiile academice civile din SUA au început treptat să introducă acest subiect pentru studenţii lor, de obicei în aria ştiinţelor sociale. În acelaşi timp, unele instituţii au început să dezvolte programe de intelligence studies, iar unii chiar au început să ofere programe universitare şi postuniversitare în acest nou domeniu.

La nivel academic s-a pus prea puţin accentul pe informaţii de securitate naţională, iar majoritatea agenţiilor de informaţii s-au concentrat pe formarea, la locul de muncă, de noi analişti, manageri de colectare şi alţi profesionişti.

În urma tragediei de la 11 septembrie 2001, factorii de decizie din SUA au cerut să se facă tot ceea ce este necesar pentru a preveni pe viitor alte eşecuri în domeniul informaţiilor (disastrous intelligence failures) din cauza interpretărilor eronate a intenţiilor. Deşi au fost făcute mai multe încercări de-a lungul timpului de a dezvolta programe de învăţământ în domeniu, fără prea mare succes, după atentatele de la 11 septembrie, tot mai multe instituţii de învăţământ superior americane au început să dezvolte programe de educaţie de informaţii, de multe ori cu foşti oficiali guvernamentali şi alţi practicieni ca instructori.

Astfel, după 11 septembrie, aproape o cu totul nouă generaţie de tineri profesionişti de informaţii a fost adusă în structurile specializate ale guvernului. În acelaşi timp, s-a consolidat relaţia dintre universităţile din SUA şi Federal Government’s Security, cei implicaţi în administrarea învăţământului superior fiind sfătuiţi să ia în considerare la modul cel mai serios locul intelligence education în instituţiile de învăţământ superior. Dacă în alte domenii există persoane certificate pentru a practica o meserie, analiştii şi ceilalţi ofiţeri de informaţii nu sunt întotdeauna licenţiaţi pentru a practica meseria lor.

Deşi în tipul atacului de la 11 septembrie beneficia de aportul unor persoane foarte bine instruite, sistemul general de informaţii naţionale al SUA a eşuat. De aceea, ulterior, s-a considerat că a fost deficitar modul în care au fost pregătiţi respectivii specialişti de-a lungul anilor de formare pentru îndeplinirea acelui tip de sarcini dificile. [11]

Din acest motiv, în SUA s-a pus tot mai mult accentul pe implicarea învăţământului superior în formarea viitorilor profesionişti de informaţii şi crearea unor programe de studiu pentru ofiţerii nou angajaţi, pentru a le asigura un minim de competenţe. Pe lângă programele de lungă durată a fost recomandată şi formarea, prin cursuri de scurtă durată. Acest tip de cursuri sunt oferite frecvent, fapt ce se justifică deoarece competenţele sunt perisabile şi trebuie să fie actualizate continuu. Intelligence-ul este aşadar, cu siguranţă, una dintre acele discipline care beneficiază de „învăţare pe tot parcursul vieţii“ şi ani, chiar zeci de ani, de dezvoltare cognitivă intensă.

Datorită dezvoltării tehnologice, inteligenţa tehnică reprezentată de sateliţi, calculatoare ce scanează imagini şi interpretează diferitele semnale a cunoscut o dezvoltare exponenţială, ceea o face să se afirme şi ca o importantă direcţie de dezvoltare sau chiar resursa pentru intelligence-ul concurenţial. Totuşi, human intelligence rămâne în continuare la loc de cinste. Fară înţelegerea şi capacitatea oamenilor de a transforma aceste date brute şi neprelucrate în finished intelligence, nu s-ar putea ajunge la cunoştere, acumulată, de multe ori, prin experienţă îndelungată. În domeniul universitar, această cunoaştere, bazată pe experienţa specializată a oamenilor şi pe disponibilităţile tehnice de obţinere a informaţiilor concurenţiale ar putea fi transmisă cu eficienţă prin intelligence education, cu cele două abordări: the traditional social science approach and the more specialized intelligence studies curriculum.

În SUA, Intelligence este predată pe scară largă în învăţământul superior, dar de obicei este plasată în cadrul programelor mai tradiţionale, cum ar fi ştiinţe politice sau relaţii internaţionale.

Intelligence study reprezintă o componentă importantă a Intelligence Education și tot mai multe instituții civile de învățământ superior din lume propun programe de studii pe domeniul Intelligence în vederea dezvoltării curricumului viitorului absolvent care să devină “generalist” în intelligence, nu doar în agenții guvernamentale, ci și în mediul de afaceri sau cel academic.

În România, prima organizaţie care s-a preocupat de promovarea conceptului de inteligenţă economică a fost Asociaţia de Inteligenţă Economică din România (2005, fondator profesor univ. dr. Grigore Silaşi), care a fost iniţiată de un grup de experţi, autori ai unor lucrări de referinţă în domeniu şi organizatori ai primului masterat de inteligenţă economică din România, în cadrul Facultăţii de Ştiinţe Economice de la Universitatea de Vest din Timişoara.

Necesitatea introducerii în programele de studiu universitare din România a unor discipline din aria intelligence-ului concurenţial a reieşit şi din faptul că absolvenţii facultăţilor ar putea lucra în domeniul informaţiilor de afaceri, având în vedere că în Clasificarea ocupaţiilor din România au fost deja introduse/ aprobate noi ocupaţii: analist de informaţii (cod COR 242224), analist informaţii de firmă (cod COR 242222), expert informaţii pentru afaceri (cod COR 242217), asistent analist de informaţii (cod COR 413207). [12]


Valoarea atribuită Inteligenţei în Afaceri de către managerii români

 

Metodologie

Studiul este unul pilot și a avut drept scop investigarea percepţiilor managerilor români cu privire la valoarea atribuită Inteligenţei în Afaceri şi identificarea relaţiilor dintre aceste percepţii şi diferite caracteristici ale organizaţiei, respectiv ale managerilor.

Echipa de cercetare a beneficiat de sprijinul activ a două organizații importante: Patronatul Român și Societatea de Investiţii Financiare (SIF) Moldova.

Populaţia cercetată este compusă din 4452 firme din rândul companiilor membre ale Patronatului Român și ale celor la care SIF Moldova deţine participaţii. Patronatul Român este o confederaţie formată exclusiv din întreprinzători privaţi, reprezentând 23 de ramuri ale economiei naţionale, care funcţionează ca purtător de cuvânt al intereselor membrilor săi și ale comunităţii de afaceri în general. Confederaţia Patronatul Roman are în structura sa: 4.328 firme membre cu un număr de 557.990 salariaţi. SIF Moldova deţine participaţii la 124 de companii.

În partea a doua a anului 2013, au fost trimise prin e-mail, un număr de 522 de chestionare, alese aleator din totalul celor 4452 de companii. Au fost primite 68 de chestionare valide.

Procentajul celor care au răspuns la chestionar este acceptabil pentru un chestionar on-line (~13%), în condiţiile în care studiile relevă că rata de răspuns la chestionarele administrate pe e-mail variază funcție de numeroși factori și poate coborî și până la 6%. [13] De asemenea, este cunoscut şi faptul că rata de răspuns la chestionarele administrate on-line poate fi cu până la 20% mai mică față de rata la chestionarele administrate prin poștă. [14]

Profilul eşantionului

Între respondenţi, cei mai mulţi au firme care activează în domeniul financiar (15,2%), în industria textilă (9,1%), industria alimentară (6,1%) şi construcţii (6,1%). Cele mai multe firme, 45,2% au o vechime pe piaţă cuprinsă între 21-40 de ani, urmate de cele care au între 11-20 de ani (29%).

Dintre respondenţi, cei mai mulţi, 39%, au declarat că firmele în care activează au o acoperire naţională, urmate de firmele cu acoperire internaţională în proporţie de 35%.

În ceea ce priveşte mărimea întreprinderii în funcţie de numărul de angajaţi, cele mai multe, 35% sunt întreprinderi mijlocii, urmate de întreprinderile mici într-o proporţie de 33% şi de firme mari (26%).

Cele mai multe firme (38,3%) au înregistrat în ultimul an financiar o cifra de afaceri de peste 1.000.000 EURO, urmate de firmele care au înregistrat o cifră de afaceri cuprinsă între 300.001–500.000 EURO (20%). Dintre respondenţii la chestionar, cei mai mulţi deţin funcţii de conducere a departamentului de marketing (26%), urmaţi de cei care deţin poziţii de manager general al firmei (19%).

Dintre respondenţi, 76% sunt de sex masculin, 70% dintre respondenţi au terminat facultatea, iar 27% au studii postuniversitare (master).

Rezultatele cercetării

În procesul decizional din cadrul firmei, cei mai mulţi respondenţi (90,6%) au resimţit nevoia de informaţii despre concurenţii interni, iar 85,2% au avut nevoie de informaţii despre concurenţii externi. Cea mai mare importanţă este acordată datelor cu privire la concurenţă,   aspect rezultat din faptul că, într-o proporţie de 72,7%, respondenţii consideră aceste date foarte importante. De asemenea, informaţiile despre clienţi sunt considerate foarte importante de 67,2%, iar cele despre piaţă sunt foarte importante pentru 66,2% din respondenţi.

Referitor la departamentul care se ocupă de culegerea sistematică a informaţiilor de interes pentru firmă, 56,1% din respondenţi au declarat că în cadrul organizaţiei în care activează, acesta este departamentul de marketing, iar, în cazul a 28,8% din firme, cel de cercetare-dezvoltare.

În 51,5% din cazuri, respondenţii au declarat că departamentul care se ocupă cu diseminarea informaţiilor de afaceri în cadrul organizaţiei în care activează este departamentul de marketing, iar în 22,7% din cazuri această activitate este desfăşurată de departamentul de cercetare-dezvoltare.

Cei mai mulţi respondenţi, 30,8% au declarat că în organizaţia în care îşi desfăşoară activitatea, un singur angajat se ocupă cu activitatea de culegere sistematică a informaţiilor de afaceri. De asemenea, 26,2% au declarat că, în firmă, 2 angajaţi au responsabilitatea de a culege informaţii de afaceri. Diseminarea informaţiilor în cadrul organizaţiilor care au participat la studiu se face într-o măsură mai mare (35,4%) de un singur angajat, iar în cazul a 23,1% din firme, diseminarea se face de către 2 angajaţi.

Dintre respondenţi, 29,7% au declarat că într-o foarte mare măsură, în cadrul organizaţiei în care îşi desfăşoară activitatea, există personal specializat pentru culegerea şi analiza informaţiei de afaceri. De asemenea 28,6% consideră, într-o foarte mare măsură, că managerul se ocupă singur de culegerea şi analiza informaţiei. Cei mai mulţi, 65,1%, au declarat că, într-o foarte mică măsură, se apelează la consultanţi sau firme specializate în culegerea şi analiza informaţiei de afaceri.

Majoritatea respondenţilor, 65,6%, au declarat că, într-o mare şi foarte mare măsură, pe fondul globalizării, companiile sunt nevoite să crească investiţiile pentru protejarea şi promovarea intereselor firmei prin activităţi organizate de intelligence.

În ceea ce priveşte permisivitatea legislaţiei din România în privinţa utilizării de către firme a unor activităţi organizate intelligence, 49,2 % au declarat că aceasta este permisivă într-o foarte mare şi mare măsură.

Este relevant şi că 15,6% din respondenţi sunt de părere, într-o mare şi foarte mare măsură, că firmele concurente utilizează activităţi de intelligence împotriva firmei pe care aceştia o conduc.

De asemenea, 73% consideră, într-o mare şi foarte mare măsură, că firmele cu capital străin se folosesc de activitatea unor departamente specializate de intelligence.

Legat de problema resursei umane specializate, 12,3% din respondenţi consideră, într-o mare şi foarte mare măsură, că în România există specialişti calificaţi în activităţi intelligence.

Referitor la percepţia managerilor privind desfăşurarea unor activităţi specializate de intelligence concurenţial în mediile în care activează, 3,1% dintre respondenţi consideră, într-o mare şi foarte mare măsură, că firmele cu capital românesc se folosesc de activitatea unor departamente specializate de intelligence.

 

Respondenţii consideră, în proporţie de 34,8%, într-o mare şi foarte mare măsură, că în cadrul firmei în care activează este nevoie de o structură/ departament de analiza informaţiilor de afaceri. Proporţia respondenţilor care consideră într-o mare şi foarte mare măsură că în cadrul firmei este nevoie de structură/ departament pentru protejarea informatiilor de afaceri şi structură integrată de securitate a firmei este de 33,8%.

Concluzii

Studiul evidențiază că managerii români au ajuns să conştientizeze importanţa intelligence-ului sub presiunea concurenței, realizând că în cadrul propriilor companii nu existau capabilităţile necesare în vederea obţinerii, verificării, analizării şi valorificării informaţiilor de afaceri. Concurenţa cu firmele străine le-a evidenţiat că modul de acţiune al managementului acestora este influenţat de cultura de intelligence de afaceri din țările cu modele de economie de piaţă consacrate şi funcţionale, care este bazată pe o dezvoltare puternică a literaturii de specialitate, dar, mai ales, pe programele universitare civile de formare în domeniul Intelligence-ului concurenţial.

Rezultatele parțiale ale acestui studiu pilot evidențiază faptul că managerii români au acţionat într-o măsură limitată, până în prezent, pentru a-şi crea o capabilitate de intelligence concurenţial la nivelul firmei, iar iniţiativă lor a fost limitată la mijloacele de care au dispus: personal calificat, bani, know-how. Mulţi dintre ei resimt în prezent nevoia încadrării unor persoane deţinătoare de cunoştinţe în domeniul informaţiilor de afaceri, şi consideră că absolvenţii instituţiilor de învăţământ superior economic româneşti ar trebui să aibă deja formate astfel de deprinderi din timpul facultăţii.

Pe baza rezultatelor cercetării, putem concluziona că includerea unor cursuri și noțiuni specializate din domeniul informaţiilor de afaceri în  curricula universitară ar oferi, în schimbul unui cost minim, rezultate pe termen lung. Astfel, absolvenții unor astfel de cursuri vor putea face faţă cu succes acţiunilor de intelligence concurenţial ale firmelor adverse și le-ar permite să coordoneze propriul sistem informaţional al firmei, contribuind, în același timp, la protectia patrimoniului științific și industrial, al câștigurilor competitive și al piețelor.


Bibliografie

Berkowitz, B.D., Goodman, A.E., Strategic Intelligence for American National Security, Princeton University Press, Princeton New Jersey, 1989.

Griffith, S.E., Sun Tzu: The Art of War, Oxford University Press, New York, 1971.

Kendall, W. (1949, July). The function of intelligence. World Politics, 1(4), 542-552.

Maior, G.C., Istoricism, legalism şi teoretizare în studiul intelligence-ului, „Revista Română de Studii de Intelligence“, nr.1-2, Institutul Naţional de Studii de Intelligence, Bucureşti, 2009

National Security Agency, 1995 INFOSEC Manual (Ft. Meade, MD: NSA, 1995)

Obreja C , Cucuteanu G., Need for Intelligence of Romanian Managers, 7th DSEBA Conferences, Iaşi, 24-25 May 2013

Obreja C., Rusu C., Protejarea şi promovarea intereselor firmei prin Intelligence, Editura Expert, Bucureşti, 2009

Prescott, J., The Evolution of Competitive Intelligence. Designing a process for action, International Review of Strategic Management, 1995, p.16.

Schwartau, Winn Information Warfare: Chaos on the Electronic Superhighway, New York: Thunder’s Mouth Press, 1994

Spracher C. William, National Security Intelligence Professional Education: A Map of U.S. Civilian University Programs and Competencies, Publisher: ProQuest, UMI Dissertation Publishing, September 11, 2011

Tse, A. C. B. (1998). Comparing the response rate, response speed and response quality of two methods of sending questionnaires: E-mail vs. mail. Journal of the Market Research Society, 40(4), 353–359.

Tse-Hua Shih, Xitao Fan, Comparing response rates in e-mail and paper surveys: A meta-analysis, Educational Research Review, Volume 4, Issue 1, 2009, Pages 26-40


[1] National Security Agency, 1995 INFOSEC Manual (Ft. Meade, MD: NSA, 1995)

[2] Schwartau, Winn Information Warfare: Chaos on the Electronic Superhighway, New York: Thunder’s Mouth Press, 1994

[3] Griffith, S.E., Sun Tzu: The Art of War, Oxford University Press, New York, 1971.

[4] Berkowitz, B.D., Goodman, A.E., Strategic Intelligence for American National Security, Princeton University Press, Princeton New Jersey, 1989.

[5] Prescott, J., The Evolution of Competitive Intelligence. Designing a process for action, International Review of Strategic Management, 1995, p.16.

[6] Obreja C., Rusu C., Protejarea şi promovarea intereselor firmei prin Intelligence, Editura Expert, Bucureşti, 2009

[7] Maior, George Cristian, Istoricism, legalism şi teoretizare în studiul intelligence-ului, „Revista Română de Studii de Intelligence“, nr.1-2, Institutul Naţional de Studii de Intelligence, Bucureşti, 2009

[8] Kent, S., 1955, The Need for an Intelligence Literature, Studies in Intelligence Vol. 1 (1), pp. 1-11

[9] Kent, S. (1966). Strategic intelligence for American world policy (3rd ed.). Princeton, NJ: Princeton University Press.

[10] Kendall, W. (1949, July). The function of intelligence. World Politics, 1(4), 542-552.

[11] Spracher C. William, National Security Intelligence Professional Education: A Map of U.S. Civilian University Programs and Competencies, Publisher: ProQuest, UMI Dissertation Publishing, September 11, 2011 (pp. 1-17)

[12] Obreja C , Cucuteanu G., Need for Intelligence of Romanian Managers, 7th DSEBA Conferences, Iaşi, 24-25 May,  2013

[13] Tse, A. C. B. (1998). Comparing the response rate, response speed and response quality of two methods of sending questionnaires: E-mail vs. mail. Journal of the Market Research Society, 40(4), 353–359.

[14] Tse-Hua Shih, Xitao Fan, Comparing response rates in e-mail and paper surveys: A meta-analysis, Educational Research Review, Volume 4, Issue 1, 2009, Pages 26-40

[quotcoll orderby="random" limit=1]

Scrie un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *